ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din BacăuBacău Expres — Ziarul județului BacăuCele mai recente știri din BacăuBacău Expres — Ziarul județului Bacău
local

Fechet acuză „combinații” la o școală din centrul Bacăului: „O tarlă este cadoul oferit copiilor”

Diana Roșca

Diana Roșca

⏱ 2 min citire
lucrări de reparație în curtea unei școli din Bacău
Sursa foto: ziaruldebacau.ro

Deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, a lansat acuzații dure la adresa administrației locale din Bacău, referitoare la lucrările din curtea Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”. Acestea au fost realizate în contextul mutării unor clase de grădiniță de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”.

Fechet susține că lucrările au fost executate fără o justificare clară, fără informații despre costuri și despre cine le-a efectuat. În opinia sa, aceste intervenții sunt o „tarlă” oferită de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu și viceprimarul Dragoș Ștefan, la începutul anului școlar, în centrul orașului.

Citește și: UMB mobilizează 500 de muncitori pe Lotul 1 al Autostrăzii A7 între Bacău și Pașcani

Parlamentarul liberal afirmă că mutarea cursurilor ar fi trebuit să fie realizată astfel încât să nu afecteze procesul educațional, însă situația actuală riscă să întârzie deschiderea semestrului pentru elevii și cadrele didactice de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”.

Critici privind lucrările din curtea Liceului „Anghel Saligny”

Fechet contestă necesitatea intervențiilor la liceu, unde, potrivit informațiilor publice, urmează să fie găzduite trei clase de grădiniță. El afirmă că spațiile au fost folosite și în anul anterior pentru același scop și că lucrările actuale nu sunt justificate.

Deputatul reclamă că în curtea liceului s-a spart asfaltul și betonul, s-au făcut intervenții peste materiale identice, iar terenul a fost lăsat cu bălți și fără un panou de informare. De asemenea, el susține că muncitorii nu au purtat echipamente de protecție și că nu sunt cunoscute public cine a efectuat aceste lucrări.

În urma acestor observații, Mircea Fechet a solicitat verificarea detaliată a lucrărilor și a cerut consilierilor locali ai PNL să analizeze situația mai în amănunt.

Conform Ziaruldebacau.ro