Comisarii Gărzii de Mediu Bacău au aplicat o amendă de 100.000 de lei primăriei din Buhuși, după ce au descoperit o groapă clandestină de gunoi pe terenul administrației locale. Controlul, efectuat la sfârșitul lunii septembrie, a relevat mai multe nereguli în gestionarea deșeurilor din oraș.
În urma verificărilor, s-a constatat că serviciul local de salubrizare funcționa ilegal, fără licență pentru colectare și transport. De asemenea, pe un teren aparținând primăriei au fost găsite deșeuri vegetale, biodegradabile și provenite din construcții, amestecate cu alte categorii, depozitate într-un spațiu neautorizat.
Citește și: NASA a explicat formarea semnului uriaș în formă de cheie sol din spațiu
Controale și măsuri impuse de Garda de Mediu
Autoritățile de mediu au dispus măsuri urgente, printre care preluarea serviciului de salubrizare de către un operator autorizat și ecologizarea terenului afectat. Comisarii au verificat modul de îndeplnire a acestor măsuri, constatând că activitatea de colectare și transport se realiza cu personal propriu și autovehicule închiriate, fără licență valabilă. În plus, au fost identificate deșeuri depozitate neautorizat, amestecate și provenind din diferite categorii.
Pentru aceste nereguli, primăria a fost amendată cu două sancțiuni contravenționale de câte 50.000 de lei. Măsurile stabilite includ evacuarea deșeurilor și asigurarea trasabilității acestora, precum și informarea autorităților despre modul de realizare a acțiunilor de remediere.
Rolul controalelor Gărzii de Mediu este de a verificat respectarea obligațiilor de mediu și de a dispune măsuri de remediere în cazul neregulilor identificate. În cazul de față, acțiunile au vizat prevenirea impactului negativ asupra mediului și asigurarea unui management corect al deșeurilor în orașul Buhuși.
Conform Unupetrotus.ro
