Garnizoana Bacău a fost, săptămâna trecută, locul unde s-a desfășurat a patra ediție a competiției „Cea mai bună echipă comando”. La start s-au înscris 13 echipe de operatori, care au avut de parcurs diverse probe într-un mediu simulativ, conceput pentru a reproduce condiții de activitate reale.
Pe parcursul celor două zile, participanții au fost testați la orientare în teren, atât pe timp de zi, cât și de noapte, precum și la rezolvarea unor situații tactice și executarea tragerilor specifice. De asemenea, au fost incluse probe de traversare a unui curs de apă și acordare a primului ajutor în câmpul tactic. Organizatorii au adăugat și probe surpriză pentru a evalua capacitatea de adaptare a echipelor.
Citește și: Primăria Bacău va vinde opt terenuri în ședința din 30 octombrie 2026
Aceste activități au fost concepute pentru a verificat abilitățile și pregătirea participanților în condiții apropiate de cele din activitatea reală. Evenimentul a fost organizat de Forțele pentru Operații Speciale și a avut ca scop identificarea celor mai bune echipe de operatori comando din garnizoană.
Conform Ziaruldebacau.ro

